Cele două oglinzi
Realitatea morții și învierii lui Isus transformă realitatea vieților noastre.
Niciodată, dar absolut niciodată să nu te duci în grabă în casa sau atelierul unui artist plastic. Orice întâlnire cu un asemenea om și obiectele pe care le-a plăsmuit este un timp de poveste. Ca să fiu mai specifică, sunt tare binecuvântată să îl am, în proximitatea mea, pe maestrul, prietenul și fratele Liviu Mocan. Am crezut o dată că în 30 de min pot trece repede în vizită pe la el, rezolv ce am de rezolvat și plec. Dar când ajungi acolo, trebuie să pui totul pe pauză și să te întâlnești cu Adevărul, să Îl admiri, să Îl cuprinzi. Mereu vei fi întâmpinat în atelierul sau salonul său cu întrebarea: „Ce vezi?” Să știți că nu sunt un om cu adevărat cult când vine vorba de artă. De cele mai multe ori mă sperie această întrebare pentru că știu că nu am un exercițiu rafinat al analizei și interpretării obiectelor de artă. Însă, în ultimii ani, am descoperit că lectura împreună cu arta mă ajută să îmi construiesc imagini vizuale pentru a-mi explica atât mie însămi, cât și altora Evanghelia.
Revenind însă, într-una din vizitele mele la atelierul lui Liviu, m-am „împiedicat” de o lucrare realizată din bronz și lemn de nuc cu titlul „Cele două oglinzi.” M-am oprit în fața ei și am primit aceeși întrebare. Am văzut acolo o realitate complexă, realitatea morții și învierii Lui în viața noastră. Să încerc, deci, să vă descriu și lucrarea și realitatea.
Baza lucrării este o carte deschisă, adică Scriptura despre care noi credem că este inspirată în totalitate de Dumnezeu și deci inerentă (adică pe deplin adevărată) și infailibilă (adică de netăgăduit). „Scriptura conține toate acele cuvinte pe care Dumnezeu a dorit ca oamenii să le aibă, la fiecare etapă din planul răscumpărării, iar acum avem toate acele cuvinte necesare pentru mântuire, pentru a ne încrede în El pe deplin și pentru a ne supune Lui întru totul.” Cu alte cuvinte, în Cuvânt găsim tot ce trebuie să știm despre noi, starea noastră, nevoia de mântuire și înfăptuirea ei. Este ca o oglindă. Tot Liviu are o altă lucrare care poartă titlul de „Cartea care te citește.” Acesta este Cuvântul, o carte a vieții, o carte care pătrunde în inimile noastre. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și fiind în stare să judece gândurile și intențiile inimii.” Acolo este și povestea noastră, iar evenimentele esențiale sunt interpretate în această lucrare artistică pe cele două file.
Pe fila stângă a acestei cărți este așezată o mână străpunsă de un cui. Știm bine, este mână lui Isus care a trebuit să fie pironit pe o cruce pentru ca „oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică.” Este o frântură din imaginea jertfei, o absolută necesitate pentru supraviețuirea noastră eternă. Mâna pironită marchează apogeul suferinței lui Isus, a durerii purtării păcatului nostru. Pe cruce, Isus a trebuit să se întâlnească cu mânia lui Dumnezeu pricinuită de păcătoșenia noastră. Momentul crucii este punctul crucial al credinței creștine. Acolo se face „schimbul final” sau, în termeni teologici, acolo se înfăptuiește „substituția penală.” Acest schimb se vede deslușit în Cuvânt, dar și în cuiul din lucrarea lui Liviu. Acest cui sau mai degrabă piron care străpunge mâna lui Isus are un vârf neted care va oglindi mereu chipul celui care îl bate. El reflectă omul vechi, omul căzut, omul păcătos și condamnat. Din pricina păcatului întregii omeniri reflectat în acel vârf de piron, Cristos a trebuit să fie sacrificat. „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Efectele căderii noastre se văd în acel vârf de piron, efecte pe care ispășirea le contramandează și ne dăruiește o viață nouă.
Lucrarea lui Liviu se mută pe fila dreaptă. Acolo de data aceasta avem o mână ridicată, înălțată care ține o sferă perfectă, un absolut. Ce vedem aici, într-o asemenea imagine pe care voi trebuie să v-o închipuiți? Care este cealaltă bucată a realității noastre? Dacă prima fila despre care am vorbit se referă la Moarte, cea de-a două se referă la Înviere.
Învierea în trup a lui Isus nu a fost doar o simplă revenire la viață. Învierea Lui cu învierea prietenului Său Lazăr nu cred că pot fi același lucru. „Dar acum, Cristos a fost înviat dintre cei morți, fiind primul rod dintre cei care au adormit.” Adică? El este primul care a înviat la o nouă formă de viață, o viață în care trupul este făcut perfect și veșnic. Un trup transformat, incapabil să mai sufere vreodată, să se deterioreze sau să moară. O înviere care vorbește despre deplinătatea victoriei Lui. În cuvintele Apostolului Pavel, acest tip de înviere, de transformare este explicat astfel: „Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire.” Este exact același tip de înviere cu care vom fi și noi înviați din morți. „Primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos.” Practic, să ne întoarcem la sfera din mâna de pe fila dreaptă. Pironul în care ni se vede urâțenia și păcătoșenia se transformă, prin moartea și învierea lui Isus, într-o sferă perfectă în care acum se reflectă desăvârșirea noastră. Cu alte cuvinte, atunci când Cristos ne va prezenta în fața Tatălui, ne va prezenta ca un rod perfect, desăvârșit, viu și veșnic. Îmi vine în minte un verset superb, absolut superb: „Iată-Mă, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu.” Faceți un exercițiu de imaginație – Cristos cu noi de mână, aducându-ne bucuros în fața Tatălui, complet transformați, întregiți, vindecați și răscumpărați. Asta este realitatea celor care cred în moartea și învierea Domnului Isus Cristos!
