Explicația suferinței

„Viața noastră se rostuiește în Cruce…”

Când eram mici și ne dezvoltam vocabularul, ne uitam mai mereu în dicționar. Era absolut fascinant când descopeream noi cuvinte și le potriveam cu înțelesurile care căpătau din ce în ce mai mult sens. După ce ne-am făcut mari, am mai pierdut din această fascinație și am început să diminuăm mai ales din profunzimea semnificației cuvintelor pe care le folosim des sau în mod uzual. „A rostui” este un verb care de cele mai multe ori îl folosim când vine vorba de finisajele interioare, nu-i așa? Dar dacă aruncăm o privire în DEX, vom descoperi următoarele definiții: „a așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine” sau  „a aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă” și nu în ultimul rând  „a umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație.”

Și acum, dacă avem aceste definiții așternute, ce amploare capătă citatul Părintelui Visarion Alexa de la începutul acestui text: „Viața noastră se rostuiește în Cruce…?”

Căutăm sensul vieții în realizări și bunăstare; iar de disconfort, greutăți și suferință ne temem pentru că ne-ar putea deconstrui idealul nostru de fericire. Fericirea iluzorie ofertată de individualismul modern este în plin contrast cu realitatea propusă de creștinism. Tindem să ne ancorăm misiunea vieții în eficiența cu care obținem fericirea și bunăstarea și deci ocolim acele contexte care știm că ne vor costa.

Însă, știm bine, din realitatea zilnică, că suferința este inevitabilă într-o lume căzută ca a noastră. Problema este că existența și caracterul lui Dumnezeu sunt puse la îndoială de mulți oameni, mai ales atunci când suferința devine o realitate personală, iar răul corupe din ce în ce mai multe situații din jur. John Lennox însă explică simplu și coerent că „dacă Îl înlăturăm pe Dumnezeu din ecuație, nu vom reuși să scăpam de durere și de suferință. Acestea vor rămâne neatinse. Înlăturând-L pe Dumnezeu, însă, vom reuși să scăpăm de altceva și anume de orice urmă de speranță.”

Și totuși, cum putem să ne găsim împlinirea într-o lume coruptă de păcat și de suferință? Cum adică ne putem rostui viața într-un loc al zdrobirii? 

„Crucea are în ea, în învățătura ei, tot sensul existenței noastre.” Este locul unde întâlnim atât jertfa, cât și salvarea. Este locul care ne învață despre măsura iubirii. Este locul în care ne este confruntat păcatul, dar și locul în care stăm față în față cu Iertarea. Este locul unei jertfei care schimbă pentru totdeauna traiectoria vieții frânte. Este un loc al întregirii, al mântuirii. Este actul suprem prin care căpătăm sens și scop, iar sentimentul că suntem exact acolo unde trebuie, că suntem acasă, devine o realitate. Crucea este locul unde înțelegem că El nu irosește niciodată suferința copiilor Săi. 

Crucea este oglindirea definițiilor din DEX pentru verbul „a rostui.” Acolo Cristos ne „așază, ne aranjează într-un post, într-o situație convenabilă;” ne dă un loc în Împărăție. Ne umple cu un material de etanșare și netezește rosturile dintre cărămizile ființei noastre pentru a împiedica prăbușirea noastră din pricina păcatului. Poate că este greu de crezut, pentru mulți, că viața se poate rostui, că poate căpăta sens la Cruce. „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”  Iudeii își închipuiau un alt fel de Mesia, astfel că moartea de pe cruce pentru ei era un fapt rușinos. Grecii se îndeletniceau cu studiul și li se părea că povestea unui Salvator crucificat era o nebunie absolută care nu se potrivea cu nimic din noțiunile realiste; un salvator care nu s-a putut salva pe Sine Însuși. Crucea, însă, reprezintă puterea și gloria lui Dumnezeu pentru cei care au auzit și au primit mesajul Evangheliei, care au fost luminați de Duhul Sfânt, care au fost făcuți sfinți, care au văzut în propria viață ce înseamnă nașterea din nou. 

Crucea este locul unde primim o învățătură esențială și total contra-intuitivă. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.” Deci nu este totul despre măreția și splendoarea vieții pe care o putem obține prin puterea din noi? Este, în schimb, despre renunțare și înfrânare? Când noi ne micșorăm și Îl lăsăm pe El să crească în noi, s-ar putea să doară. Însă doar sacrificând o trăire egoistă, vom descoperi o plinătate divină. Cu cât ne asumăm mai mult Crucea zilnică, cu atât pătrundem mai adânc minunea din viețile noastre. Viața nu este ușoară, însă Dumnezeu va depăși mereu așteptările noastre. Chiar și în mijlocul provocărilor sau încercărilor, dragostea infinit de profundă a lui Dumnezeu ne va umple viața de scop și de uimire. Când noi Îi spunem „da” lui Dumnezeu pășim într-o viață nouă în care descoperim că niciun lucru nu este imposibil pentru El. Când ne găsim împlinirea în Cel care a învins păcatul și moartea, gustăm dintr-o abundență de binecuvântări.